SFECLA DE MASA

• Beta vulgaris comună Beta vulgaris
• Familia Chenopodiaceae

Toate formele de sfeclă sunt originare din sălbăticie, unde crește și acum, în Iran, India, Egipt, Balcani, Crimeea și Caucaz. La un moment dat mai popular a fost aspectul său galben. În secolele XII-XIII în Europa a început să se cultive sfecla roșie. În sec. XI-XVI, s-a răspândit pe teritoriul Rusiei, și în secolele XVII-XVIII, a devenit unul dintre cele mai importante culturi de legume. Sfecla e cultivată peste tot. Este unică în conținutul de substanțe biologic și fiziologic active. Conținutul caloric al rădăcinii este foarte mare. Ele contin proteine, fibre, grăsimi,, pectină, zaharuri (zaharoză, fructoză, glucoză), acizi organici, vitamine, minerale și oligoelemente. Alcalin - semnul distinctiv al sfeclei. Folosită pentru uz alimentar, rădăcinile și frunzele tinere (bogate în vitamina C) în stare proaspătă, gătită, forma conservată, uscată etc. Anual o persoană trebuie să consume cel puțin 7 kg de sfeclă. Sfeclă roșie - remediul perfect pentru scorbut și beri-beri, este foarte utilă în anemie. Sucul este utilizat în tratamentul bolilor de plămâni, pleurezie, pneumonie și respiratorii. Datorită conținutului ridicat de iod folosit în tratamentul aterosclerozei.

Un pic de Botanică: