RIDICHI, NAPI, DAIKON
Ridichea CHINEZEASCĂ
Alte nume:
- Lobo, Margelanskaya ridiche Raphanus sativus L. convar lobo
- Familia verzei (Cruciferae)em>
De fapt, ridichea Chinezească nu este o specie separată, ci unul dintre grupurile de soiuri de ridichi obișnuite. La fel ca și daikon, a venit în Europa din Japonia și este mai populară decât ridichea ordinară (amară). Rădăcinile, bogate in vitamine B, PP, acid ascorbic, caroten, aminoacizi. Conține glucide (zaharuri, inclusiv), compuși cu azot, minerale și fibre de ulei esențial (mai puțin de poftă), o varietate de substanțe biologic active, enzime. Legumele sunt consumate proaspete, sărate și fierte. Miezul dens, suculent, ocupă o poziție intermediară între ridichi daikon și soiuri europene, amiezu de gust puțin picant. Lobo se păstrează mai bine decât ridichea alba, dar mai rău decât soiurile europene de ridiche. Rădăcinile sunt rotunjite si alungite. Prin culoare Lobo este mai diversă decât alte specii de acest gen: există soiuri cu verde deschis, verde inchis, roz si rosu si violet. Dar la partea de sus a capului întotdeauna rădăcinile au culoarea verde intens. Ridichea Lobo stimuleaza apetitul, stimuleaza secretia de suc gastric si bila, activează peristaltismul. Deoarece Lobo ridiche are conținut substanțial de glicozide și uleiuri de mustar, care dau rădăcinoase gust amar brusc, dar și rolul important în cadiologie, mai ales la persoanele în vârstă, utilizarea sa nu afectează în mod negativ ficatul și inima.
Ridiche COMUNĂ
- Ridiche Raphanus sativus
- Familia verzei (Cruciferae)
Редька Ridichea cultivată cu peste 5000 de ani în urmă, în Egiptul antic, Babilon, Grecia și Roma antică. Aceasta a fost adusă în Rusia în secolul al doisprezecelea devenind curând o legumă indispensabilă. În prezent, găsită în toate țările din lume. În Ucraina, ridichiile sunt cultivate în principal în câmp. Rădăcinile sunt bogate in vitamina B, PP, acid ascorbic, caroten, aminoacizi. Conține valori mari de glucide (zaharuri, inclusiv), compuși cu azot, minerale și fibre, diverse substanțe biologic active, enzime. În funcție de numărul de minerale ușor digerabile (potasiu, sodiu, fosfor, fier), ridichea este una dintre primele între legume. Rădăcinile conțin glicozide care produc ulei esențial, și care oferă ridichei o aromă specifică, claritate și amărăciune, mai degrabă plăcută. Consumate proaspete, sărate și gătite, frunzele tinere și muguri de la etapa de cotiledon în salate.
Daikon
Alte nume:
- Ridiche dulce, ridiche japoneză, Raphanus sativus subsp. acanthiformis
- Familia verzei (Cruciferae))
Produsă în Japonia din soiurile de ridiche chinezești Lobo. . Foarte populară în Japonia, unde are cea mai mare suprafața plantată, este inclusă în meniul zilnic al japonezilor. Este cultivată în Europa de Sud-Est, SUA, Brazilia, țările din Europa de Vest. Folosite în stare proaspătă, fierte.Frunzele sale tinere și muguri de la etapa de cotiledon sunt o sursă valoroasă de beta-caroten, vitaminele C, B1, B2, PP, K, proteine și alte substanțe biologic active. Rădăcina e albă, cu miez suculent, crocant, amintind de un morcov . Numele acestei legume poate fi tradus ca "rădăcină mare". Rădăcinile unor soiuri de această cultură poate ajunge la o lungime de 60 cm, și un diametru de 10 cm. Populară în întreaga lume, datorită gustului său excelent și proprietăți unice de vindecare. Nutritionistii o recomandă pentru consum cel puțin o dată pe săptămână. 100 de g de suc conține 40% din necesarul zilnic de vitamina C, 8% din valoarea zilnica de acid folic, și 4% din necesarul zilnic de cupru si magneziu. Acesta mai conține și minerale - potasiu, fier, calciu, fosfor, iod, seleniu, crom, este bogat în beta-caroten, vitaminele B, și D, E și K si pectina. Rădăcini cu un diametru mai mare de 5 cm, au un gust luminos și o dulceață plăcută.. Cele mai mari randamente din cultura de toamnă semănatul: la sfârșitul lunii iunie - începutul lunii iulie. Termenul limită pentru însămânțare - începutul lunii august, cu toate acestea, în acest caz, rădăcinile nu au timp pentru a ajunge la o dimensiune considerabilă.
Napi si salata napi COMUN
Alte nume:
- Napi gradina de stoc,
- Napi kokabu (Cabo)
- Nap foaie (sau kabuna komatsuna)
- Brassica rapa
- Familia verzei (Cruciferae))
Nap - un vechi soi de legume, care are o istorie de aproximativ patru mii de ani. Acesta este cultivat la scară largă în Egiptul antic, Roma și Grecia, împreună cu cereale și struguri. În Rusia napul a fost una dintre cele mai importante culturi de legume. Cultura vine de la napii de câmp (bittercress). Cea mai mare varietate de forme în care se găsesc sunt în Europa de Vest și Asia. Conține o mulțime de potasiu și fier, vitamina C ceea ce îl face deosebit de valoros pentru omului, de asemene vitaminele PP, B1, B2, provitamina A (caroten). Rădăcinile cumulează până la 9% zahăr și ulei de muștar 0,2%, a căror combinație dă miros și gust napilor. Compoziția de substanța uscată conține proteine - 1,74%, grasime - 0,8%, hidrati de carbon - 5,14%, celuloză - 1,41%, minerale (potasiu, calciu si acid fosforic) - 0,81%. În alimentație napii sunt consumați prăjiți, fierți, copți, umpluți, pe tot parcursul anului, deoarece rădăcinile sale sunt foarte bine păstrate toată iarna. Napul kokabu este o rudă apropiată a napilor de grădină. A apărut în Japonia acum 2000 de ani, caracteristica sa principală fiind faptul că produsul alimentar este folosit nu numai pentru frunze și rădăcini. Este consumat crud, fiert și sărat. Este mult mai suculent și mai dulce decât napul ordinar. Frunzele sunt blânde, subtile, bogate în beta-caroten, vitamina C (80 mg%), conțin vitaminele B1, B2, PP, săruri minerale.